Nevoie de alb
Alexandrina Tulics, album: Ceresc

S-a ruginit amprenta soarelui
pe floarea rară...
sădită în grădina marelui Împărat.
S-a ofilit și parcă nu mai este împreună
cu cele care-i zâmbeau altă dată.
Este singură...
-Iartă-i!
Îmi zice în orice închinare a sufletului.
I-aș ierta, dar nu am destul potențial să-i iert,
cum Tu m-ai iertat.
Umbre le geometrizează fizionomiile,
alerg să le corectez,
dar n-am consistența iertării,
ce poate lăsa în urmă,
albul albului... ca-n inimă să-l păstrez.
Mă ridic obosită și mulțumită că am iertat...
Dar fizionomiile deformate,
exprimă gânduri cenușii,
arătându-și unghiurile
cuibărite în spatele meu,
pe când corectam...
Mă opresc gândindu-mă:
- Îmi lipsește alb!
- Am nevoie de alb!